Reglementări
legale

Asigurarea conformității cu cerințele legale din țările în care desfășurăm activitatea este esențială pentru noi.

În această pagină, sunt prezentate aspecte aspectele reglementare relevante pentru operațiunile Beeyond.

1. Datele de identificare

  1. Consultantul de investiții C.I. „Beeyond Investments S.A.” (în continuare Beeyond Investments) este o societate pe acțiuni, persoană juridică înregistrată în Registrul de stat al persoanelor juridice al Republicii Moldova la data de 23.01.2024, cu numărul de identificare și codul fiscal: 1024600004139.
  2. Mărimea capitalul social al C.I. „Beeyond Investments S.A.” constituie 600 000 lei și este format din 6 000 de acțiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de 100 lei pentru fiecare acțiuni.
  3. Beeyond Investments menține o structură organizatorică în corespundere cu natura, amploarea și complexitatea activităților desfășurate.
  4. Conform legii privind societățile pe acțiuni nr. 1134/1997, Beeyond Investments este condusă la nivel administrativ de adunarea generală a acționarilor/acționarul unic, și la nivel executiv de 1 director și 1 director adjunct.
  5. Beeyond Investments își are sediul pe adresa: str. Mihai Eminescu 15, ap. 1, mun. Chișinău, Republica Moldova, MD-2012, tel. +373 68557775, e-mail: contact@investbeeyond.com.

2. Servicii de consultanță de investiții

Prin activitatea de consultanță de investiții, Beeyond Investments prestează unul sau mai multe din următoarele servicii:

  1. analiza caracteristicilor instrumentelor financiare;
  2. analiza piețelor instrumentelor financiare, segmentelor, instituțiilor și activității participanților acestora;
  3. consultanță privind formarea și administrarea portofoliului de instrumente financiare;
  4. consultanță privind caracteristicile procesului de investire și regimul fiscal al investițiilor;
  5. consultanță privind evaluarea și gestionarea riscului investiției în instrumente financiare;
  6. consultanță privind tehnica negocierii și tranzacționării pe piața instrumentelor financiare.

3. Tipuri de instrumente financiare

Beeyond Investments prestează servicii de consultanță de investiții în legătură cu următoarele tipuri de instrumente financiare:

  1. valori mobiliare;
  2. unități (titlurile) emise de organismele de plasament colectiv în valori mobiliare;
  3. contracte options, contractele futures, contractele swap, contractele forward pe rata dobânzii;
  4. alte instrumente financiare admise spre tranzacționare pe o piață reglementată și/sau în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare.

4. Categoriile de clienți

  1. Client poate fi orice persoană fizică sau juridică căreia consultantul de investiții îi va presta servicii de consultanță de investiții.
  2. Beeyond Investments prestează servicii atât clienților obișnuiți – clientul care nu este un client profesionist, cât și clienților profesioniști – persoanele care corespund prevederilor art.137 alin. 1 din Legea cu privire la piața de capital nr. 171/2012.

5. Reguli etice de activitate

Beeyond Investments se conduce necondiționat de următoarele principii în procesul activității sale:

  1. desfășoare activitate comercială cu integritate;
  2. promovează un comportament competent, prudent și perseverent;
  3. mențină un nivel corespunzător al resurselor financiare;
  4. vegheze asupra organizării responsabile și asupra unui control eficient al activităților sale comerciale, cu instituirea unor sisteme adecvate de gestionare a riscurilor;
  5. angajează personal competent care dispune de cunoștințe și experiența necesară pentru exercitarea responsabilităților atribuite;
  6. acordă atenția cuvenită intereselor clienților săi și îi tratează imparțial și nediscriminatoriu, asigurând o deplină egalitate de tratament;
  7. evaluează cerințele fiecărui client pentru a-i oferi serviciile adecvate acestuia, luând în considerare profilul de investiții al clientului (cerințele și așteptările persoanei), nivelul de cunoștințe al clientului în domeniul pieței de capital și a cadrului normativ aferent, experiența de investiții al clientului, nivelul de risc al investițiilor acceptat de client;
  8. acordă atenția cuvenită necesităților informaționale ale clienților săi și să le comunice informația într-un mod corect, clar, obiectiv și care nu induce în eroare;
  9. ia măsurile cuvenite pentru asigurarea unui caracter adecvat al recomandărilor și deciziilor discreționare pentru orice client care este îndreptățit să se bazeze pe opinia acesteia;
  10. acționează în relația sa cu autoritățile de reglementare în mod deschis și cooperant și să informeze în mod corespunzător acestora despre orice aspect despre care autoritatea de reglementare trebuie, în mod rezonabil, să fie informată;
  11. aduce la cunoștința clienților toată informația necesară, ce ține de efectele juridice ale încheierii și executării contractului privind prestarea serviciilor și activităților cu valori mobiliare, inclusiv să nu recomande clientului tranzacția, fără a lua măsuri rezonabile pentru ca clientul să înțeleagă caracterul riscului asumat în legătură cu efectuarea ei;
  12. păstrează secretul profesional, inclusiv păstrarea confidențială a informațiilor privind orice ordine și solduri ale conturilor și a rulajelor conturilor clienților, precum și alte date referitoare la clienți. Orice excepție de la această regulă trebuie să reiasă din prevederile legii sau din instrucțiunile exacte ale clientului

6. Comisioane prestări servicii

  1. Beeyond Investments nu percepe comisioane sau alte plăți pentru prestarea serviciilor de consultanță de investiții.
  2. Serviciile de consultanță de investiții sunt prestate fără a fi condiționate de achiziția altor servicii de investiții de către Beneficiar.
  3. În virtutea relațiilor de afaceri cu alți parteneri, clienții vor achita un comision de până la 1,75% din valoarea activelor financiare gestionate, fiind în descreștere în raport cu volumul portofoliului investițional.
  4. Comisioanele vor face obiectul informării în cadrul Raportului de consultanță.

Cadrul legal de activitate

  1. Beeyond Investments își desfășoară activitatea în baza autorizației eliberate de Comisia Națională a Pieței Financiare.
  2. Beeyond Investments este în drept să desfășoare exclusiv servicii de consultanță de investiții în conformitate cu art. 371 din Legea privind piața de capital nr. 171/2012.
  3. Activitatea de consultanță de investiții este efectuată de către angajații consultantului de investiții, care dispun de o pregătire corespunzătoare confirmată prin certificate de calificare eliberate de CNPF.

Siguranța și confidențialitatea informațiilor dumneavoastră sunt de o importanță fundamentală pentru noi. Prin această Politică de Confidențialitate, ne angajăm să vă protejăm confidențialitatea și să vă asigurăm că informațiile dumneavoastră personale sunt gestionate cu cea mai mare grijă și responsabilitate.

PROCEDURI PENTRU PĂSTRAREA SECURITĂȚII, INTEGRITĂȚII ȘI CONFIDENȚIALITĂȚII INFORMAȚIILOR În scopul menținerii reputației profesionale și respectării normelor legale, consultantul de investiții asigură legitimitatea prelucrării datelor cu caracter personal și un nivel adecvat de securitate a datelor cu caracter personal.

În procesul desfășurării activității, consultantul de investiții prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu prevederile:
  • a) Art. 91 – 94 din Codul muncii al Republicii Moldova;
  • b) Legea cu privire la protecția datelor cu caracter personal nr.133/2011.

  • Următoarea informare este concepută pentru a vă aduce la cunoștință aspectele cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră personale și la drepturile dumneavoastră privind această prelucrare în conformitate cu:
    Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter personal, publicat la 14.10.2011 în Monitorul Oficial nr. 170-175 art. 492, Modificat prin Legea Parlamentului nr. 155 din 15.07.2022, publicat la 05.08.2022 în Monitorul Oficial nr. 246-250, în vigoare din 05.09.2022.

    1. INFORMAȚII GENERALE

      Noi, CI BEEYOND INVESTMENTS S.A. (în continuare - ”BEEYOND INVESTMENTS”) reprezentăm operatorul în conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor (în continuare - ”GDPR”).

    2. SCOPUL PRELUCRĂRII ȘI CATEGORIILE DE DATE PRELUCRATE

      În acest sens, scopurile în care sunt prelucrate datele cu caracter personal de către BEEYOND INVESTMENTS sunt următoarele:
      1. consultarea în vederea elaborării strategiilor personalizate de investiții;
      2. asistarea la deschiderea contului individaul de brokeraj;
      3. suport la deschiderea contului de brokeraj;
      4. acordarea asistenței în procesul de tranzacționare online.

      5. Pentru îndeplinirea scopurilor vizând domeniul de consultanță, BEEYOND INVESTMENTS prelucrează date cu caracter personal în cadrul următoarelor operațiuni:
        1. întocmirea documentelor necesare contractelor de consultanță cu clienții noștri, în toate etapele lor;
        2. transmiterea periodică de informații și oferte comerciale prin newsletter/e-mail/materiale promoționale;
        3. menținerea bazelor de date interne;
        4. identificarea cu exactitate a clienților atunci când aceștia doresc realizarea unui serviciu;
        5. furnizarea de informații cu privire la evenimentele BEEYOND INVESTMENTS;
        6. participarea la sondaje de opinie cu privire la ofertele și serviciile BEEYOND INVESTMENTS referitor la gradul de satisfacție a clienților;
        7. solicitarea și folosirea informațiilor cu privire la afacerile prezentate clienților din diverse surse cu caracter public.

        8. În cadrul BEEYOND INVESTMENTS sunt prelucrate următoarele categorii de date:
          1. Nume, prenume, domiciliu/reședință, serie și număr document de identitate, IDNP, cetățenie, data nașterii, adresa de e-mail, numerele de telefon fix și/sau mobil, numărul de fax (acolo unde este cazul), date care rezultă din actele de proprietate asupra afacerii (inclusiv istoricul și extrasele autorităților de stat de profil);
          2. Contactul clientului cu BEEYOND INVESTMENTS, cum ar fi înregistrarea în cadrul site-ului, un e-mail sau o scrisoare transmise sau alte evidențe ale unui contact cu BEEYOND INVESTMENTS;
          3. Informații privind contul clientului, cum ar fi numerele de cont sau alte informații în legătură cu contul clientului sau care sunt incluse în contractul de gestionare a relației comerciale cu fiecare client;
          4. Informații privind legitimitatea accesului – BEEYOND INVESTMENTS va colecta parole, indicii și informații de securitate similare utilizate pentru autentificare și accesul la conturi și servicii (pentru conturile online deschise de fiecare client pe web-site-ul BEEYOND INVESTMENTS);
          5. Preferințele clientului pentru anumite produse și servicii atunci când clienții vor anunța BEEYOND INVESTMENTS care sunt acestea sau atunci când BEEYOND INVESTMENTS va presupune care sunt, în baza modului în care clienții utilizează produsele și serviciile BEEYOND INVESTMENTS; în acest fel BEEYOND INVESTMENTS va putea transmite cu prioritate ceea ce îl interesează pe client;
          6. Preferințele în materie de marketing;
          7. A se vedea secțiunea Cookie-uri pentru detalii privind ceea ce BEEYOND INVESTMENTS colectează utilizând cookie-uri;
          8. Istoricul de navigare. Dacă se oferă permisiunea, BEEYOND INVESTMENTS colectează categoriile de site-uri web pe care oaspeții paginii web au navigat de pe telefonul mobil, dispozitivul sau PC-ul propriu, de exemplu știri. Cu toate acestea, BEEYOND INVESTMENTS nu va deține un istoric al site-urilor pe care oaspeții paginii web BEEYOND INVESTMENTS navighează, acesta fiind limitat la o scurtă perioadă de timp pentru a permite efectuarea conexiunii. BEEYOND INVESTMENTS utilizează aceste informații privind interesele pentru a trimite oferte de marketing personalizate sau pentru a arăta reclame. Vizitatorii pot renunța la reclame conform secțiunii Cookie-uri pe site-ul BEEYOND INVESTMENTS sau, în cazul marketingului, prin intermediul dezabonării la care se poate accede cu ocazia primului newsletter primit;
          9. Informațiile pe care BEEYOND INVESTMENTS le obține din alte surse, cum ar fi autorități publice sau private, agenții de prevenire a fraudelor, precum și de la alți furnizori de date. Acestea includ date demografice, date referitoare la interese, precum și comportamentul la navigare;
          10. Pentru programul de loialitate constând în oferirea unor avantaje, reduceri, discount-uri pentru recompensarea fidelității;
          11. Răspunsurile la invitații și confirmările de participare la evenimente.

          12. Datele personale pe care le prelucrăm sunt, în principal, date de identificare, tranzacționale, financiare, demografice, de localizare sau alte date personale pe care le colectăm direct de la dumneavoastră sau din alte surse atunci când deveniți clientul nostru sau când folosiți produsele sau serviciile noastre.
            Datele cu caracter personal sensibile dezvăluie originea dumneavoastră rasială şi etnică, opiniile politice, convingerile religioase și filozofice, datele genetice, datele biometrice, datele referitoare la sănătate sau datele referitoare la viața sau orientarea sexuală.
            BEEYOND INVESTMENTS NU COLECTEAZĂ DE LA DUMNEAVOASTRĂ ÎN MOD INTENȚIONAT DATE CU CARACTER PERSONAL SENSIBILE PENTRU A LE STOCA.

            3. TEMEIUL JURIDIC AL PRELUCRĂRII

              Baza legală pentru colectarea și procesarea datelor dumneavoastră pentru fiecare din scopurile menționate mai sus este:
            1. Contractele de prestare a serviciilor de consultanță, precum și contractele cu părți terțe la care dumneavoastră sunteți parte sau cererea dumneavoastră înainte de încheierea unui contract;
            2. Interesele comerciale legitime BEEYOND INVESTMENTS, de exemplu, prevenirea fraudelor, menținerea securității serviciilor noastre, marketing direct și îmbunătățirea serviciilor ori de câte ori ne bazăm pe acest temei juridic pentru a prelucra datele dumneavoastră, evaluăm interesele noastre comerciale pentru a ne asigura că acestea nu prevalează asupra drepturilor dumneavoastră. În plus, în unele cazuri aveți dreptul de a vă opune acestei prelucrări. Interesul legitim BEEYOND INVESTMENTS pentru a ne permite exercitarea drepturilor prevăzute de lege în favoarea noastră, pentru a acționa în justiție contra oricărei activități ilegale sau care prejudiciază BEEYOND INVESTMENTS;
            3. Conformarea cu o cerință legală imperativă, de exemplu, cerințe contabile și fiscale, care fac obiectul unor politici interne stricte (cum ar fi perioadele de păstrare), proceduri, și dreptul de a restricționa utilizarea datelor proprii, care controlează obiectul serviciilor noastre ce vor fi prestate;
            4. În plus, în măsura în care ați fost de acord, aceasta reprezintă consimțământul dumneavoastră. Prelucrarea datelor cu caracter personal în baza consimțământului reprezintă un scop adițional prelucrării datelor personale în vederea executării contractului la care sunteți parte și nu condiționează furnizarea/prestarea serviciilor;
            5. Prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public.

            6. Vom colecta datele dumneavoastră cu caracter personal atunci când, de exemplu:
              1. Utilizați oricare dintre serviciile noastre;
              2. Vă înregistrați pentru un anumit serviciu;
              3. Vă abonați la newsletter sau alte servicii oferite de noi;
              4. Ne contactați prin diverse canale, sau ne solicitați informații în legătură cu un serviciu;
              5. Vizitați sau navigați pe site-ul nostru;
              6. Ați acordat permisiunea altor societăți, cum ar fi partenerii noștri comerciali sau asociații noștri, precum și unor terți furnizori sau contractanți ai noștri, să facă schimb de informații cu noi în sensul prestării serviciilor pentru dumneavoastră;
              7. Atunci când datele cu caracter personal sunt publice; sau
              8. Sunteți clientul/beneficiarul unei activități comerciale pe care o prestăm.

              9. De asemenea, colectăm informații de la anumite organizații, dacă este cazul și în măsura în care avem temeiuri legale în acest sens. Acestea includ agenții de prevenire a fraudelor, anuare comerciale, agenții de verificare/control, agenții de calculare a facturii și prestatori de servicii contractate.
                Utilizăm cookie-uri (fișiere text de mici dimensiuni stocate în browser-ul dvs.) și alte tehnici cum ar fi web beacons (fișiere de tip imagine mici, transparente utilizate pentru a urmări mișcările dumneavoastră pe site-ul nostru). Pentru detalii suplimentare în acest sens și în legătură cu modul de a opta pentru renunțarea la acestea, vă rugăm să consultați secțiunea Cookie-uri pe site-ul nostru.

              4. CATEGORIILE DE DESTINATARI CĂTRE CARE SE POT DIVULGA DATELE PERSONALE COLECTATE

                Pentru a atinge scopurile prevăzute mai sus, utilizăm următoarele categorii de furnizori de produse și servicii/ împuterniciți:
              1. furnizorii (proprietarii de imobile) implicați în mod direct/indirect în prestarea serviciilor din domeniul imobiliar;
              2. autoritățile statului (inclusiv autorități fiscale);
              3. contabili, auditori, experți judiciari, avocați sau alți asemenea consilieri externi BEEYOND INVESTMENTS sau către terțe persoane care furnizează produse și servicii BEEYOND INVESTMENTS (furnizorii de servicii de paza, de sisteme IT, consultanți financiari);
              4. furnizorii BEEYOND INVESTMENTS implicați în mod direct/indirect în procesul de marketing și promovare.

              5. DURATA PĂSTRĂRII

              Datele dumneavoastră personale vor fi păstrate de BEEYOND INVESTMENTS pentru o perioadă care nu depășește perioada necesară pentru a atinge scopurile descrise mai sus și/sau pentru orice altă durată necesară în virtutea obligațiilor legale aplicabile BEEYOND INVESTMENTS, folosind următoarele criterii de stabilire a acestei perioade:
              1. Atunci când achiziționați drepturi de proprietate prin intermediul BEEYOND INVESTMENTS, păstrăm datele dumneavoastră personale pe durata relației noastre contractuale;
              2. În cazul în care participați la o ofertă promoțională, păstrăm datele dumneavoastră personale pe durata ofertei promoționale;
              3. În cazul în care ne contactați pentru prestarea unui serviciu, păstrăm datele dumneavoastră personale pe durata necesară procesării întrebărilor dumneavoastră, dar nu mai mult de 10 (zece) ani de la ultima corespondență trimisă, pentru respectarea prevederilor de fiscalitate;
              4. În cazul în care v-ați înscris pe site-ul nostru, păstrăm datele dumneavoastră personale până când solicitați să le ștergem sau după o perioadă de inactivitate (fără o interacțiune activă cu noi). În acest sens, menționăm că datele prelucrate pentru acest scop vor fi șterse la 5 (cinci) ani după ultima interacțiune;
              5. În cazul în care v-ați oferit consimțământul pentru marketing, păstrăm datele dumneavoastră personale până când vă dezabonați sau solicitați să le ștergem sau după o perioadă de inactivitate (fără o interacțiune activă cu mărcile noastre) definite în conformitate cu reglementările și îndrumările În acest sens, menționăm că datele stocate în bazele noastre de date pentru scopul comunicărilor de marketing direct sunt șterse din evidențele acestor baze de date la 10 (zece) ani de ultima interacțiune cu dumneavoastră;
              6. În cazul în care modulele cookie sunt stocate pe computer, le păstrăm atâta timp cât este necesar pentru ca acestea să își atingă scopurile (de exemplu, pe durata unei sesiuni pentru cookie-urile de coș de cumpărături sau cookie-urile pentru ID-uri de sesiune) și pentru o perioadă definită în conformitate cu reglementările și îndrumările În acest sens, menționăm că datele prelucrate prin modulele cookies folosite pentru a furniza publicitate comportamentală online, pentru a ne personaliza serviciile pentru dumneavoastră și pentru a permite distribuirea conținutului nostru pe site-uri de socializare (butoane de distribuire destinate afișării site-ului), vor fi păstrate pentru o perioadă de maxim 10 (zece) ani de la colectarea acestora, în baza consimțământului dumneavoastră.

              6. DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ

              Regulamentul conferă persoanelor cărora li se prelucrează date personale o serie de drepturi. Astfel, pe lângă drepturile existente în prezent, regăsim și dreptul la portabilitatea datelor și pe cel de ștergere a datelor. Pe scurt, drepturile pe care le aveți:
              1. Dreptul de a retrage oricând un consimțământ dat în vederea opririi unei prelucrări a datelor care se bazează pe consimțământul dumneavoastră. Retragerea nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului acordat înainte de retragere, pentru executarea unui contract, în vederea îndeplinirii unei obligații legale sau în scopul urmăririi intereselor noastre legitime;
              2. Dreptul de acces – înseamnă că aveți dreptul de a obține o confirmare din partea noastră că prelucrăm sau nu datele cu caracter personal care vă privesc și, în caz afirmativ, aveți acces la datele respective și la informațiile privind modalitatea în care sunt prelucrate aceste date;
              3. Dreptul la portabilitatea datelor – se referă la dreptul de a primi datele personale într-un format structurat, utilizat în mod curent de către noi și care poate fi citit automat, dar și la dreptul ca aceste date să fie transmise direct altui operator, dacă acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic;
              4. Dreptul la opoziție – vizează dreptul dumneavoastră de a vă opune prelucrării datelor personale atunci când prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau când are în vedere un interes legitim al operatorului. Atunci când prelucrarea datelor cu caracter personal are drept scop marketingul direct sau prelucrări efectuate în baza consimțământului expres, aveți dreptul de a vă opune prelucrării în orice moment;
              5. Dreptul la rectificare – se referă la corectarea, fără întârzieri nejustificate, a datelor cu caracter personal inexacte. Rectificarea va fi comunicată fiecărui destinatar la care au fost transmise datele, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil sau presupune eforturi disproporționate;
              6. Dreptul la ștergerea datelor (”dreptul de a fi uitat”) – înseamnă că aveți dreptul de a solicita ștergerea datelor cu caracter personal, fără întârzieri nejustificate, în cazul în care se aplică unul dintre următoarele motive: acestea nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate; vă retrageți consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare; vă opuneți prelucrării și nu există alte motive legitime care să prevaleze; datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal; datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale; datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale;
              7. Dreptul la restricționarea prelucrării – poate fi exercitat în cazul în care persoana contestă exactitatea datelor, pe o perioadă necesară verificării corectitudinii datelor; prelucrarea este ilegală, iar dumneavoastră vă opuneți ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea; în cazul în care Compania nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; în cazul în care persoana s-a opus prelucrării pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei respective;
              8. Pentru exercitarea acestor drepturi, precum și pentru orice întrebări suplimentare cu privire la aceasta informare sau în legătură cu utilizarea de către Companie a datelor personale, vă rugăm să contactați ofițerul nostru pentru protecția datelor, alegând oricare din modalitățile de comunicare descrise mai jos.

              9. Ne puteți contacta: contact@investbeeyond.com

                Prin utilizarea serviciilor noastre, sunteți de acord cu prevederile acestei Politici de Confidențialitate. Dacă aveți întrebări sau preocupări cu privire la gestionarea informațiilor dumneavoastră personale, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@investbeeyond.com

                Mulțumim pentru încrederea acordată BEEYOND INVESTMENTS în gestionarea informațiilor dumneavoastră personale.

Această politică privind cookie-urile (în continuare - ”Politica de Cookie”) guvernează utilizarea cookie-urilor și a plug inurilor de social media pe site-urile CI BEEYOND INVESTMENTS S.A. (în continuare - ”BEEYOND INVESTMENTS”) (www.beeyondinvestments.md/com), (în continuare - ”Site-ul www.beeyondinvestments.md/com”). Fișierele cookie sunt fișiere text mici care sunt stocate pe hard diskul unui dispozitiv și care conțin anumite informații și uneori date personale. Plug inurile pentru rețelele de socializare sunt mici piese de software dezvoltate și furnizate de furnizorii de servicii de socializare media (adică Facebook, LinkedIn, etc.), care adaugă integrarea rețelelor sociale atunci când sunt incluse pe Site-ul www.beeyondinvestments.md/com.

Continuând să utilizați Site-ul www.beeyondinvestments.md/com sau apăsând pe ”Da, sunt de acord” după ce ați fost informat despre utilizarea cookie-urilor și a plug inurilor social media, recunoașteți că ați citit cu atenție această Politică de Cookie și că sunteți de acord cu aceasta fără rezerve. Puteți modifica în orice moment preferințele cookie-urilor prin setările cookie-urilor.

1. CINE ESTE RĂSPUNZĂTOR DE PRELUCRAREA DATELOR DUMNEAVOASTRĂ PERSONALE?

BEEYOND INVESTMENTS, cu adresa juridică în Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Mihai Eminescu 15, este entitatea responsabilă de datele dvs. personale acoperite de această Politică de Cookie (în continuare - ”Noi”, ”Nouă”, ”al Nostru”). Această Politică de Cookie poate fi modificată din când în când, pentru a se asigura că aceasta rămâne corectă și conformă cu legislația. Dacă se întâmplă acest lucru, vă rog să luați notă de modificări și să fiți de acord cu acestea dacă le considerați acceptabile.
  1. Datele dvs. personale sunt prelucrate de BEEYOND INVESTMENTS.
  2. Orice noțiune care începe cu o majusculă va fi definită prin referință explicită în această Politică de Confidențialitate. Atunci când este posibil, având în vedere contextul, cuvintele singulare trebuie interpretate ca incluzând și pluralul și invers.
  3. Atunci când se face trimitere la anumite legi sau reglementări, o astfel de referință trebuie să includă și orice modificare, înlocuire sau anulare a legilor sau regulamentelor respective, inclusiv orice ordine administrative conexe.
  4. BEEYOND INVESTMENTS își rezervă dreptul discreționar de a modifica, schimba sau completa Politica de Confidențialitate din când în când. Asemenea modificare, schimbarea sau completare va fi comunicată prin intermediul Site-ului www.beeyondinvestments.md/com.

  5. 2. COOKIE-URI

    Noi plasăm un număr de cookie-uri atunci când vizitați Site-ul www.beeyondinvestments.md/com. Aceste cookie-uri sunt împărțite în 3 grupuri de cookie-uri: cookie-uri funcționale; chestionare analitice și statistice; reclame și cookie-uri sociale. Puteți să vă retrageți în orice moment consimțământul dvs. cu utilizarea de către BEEYOND INVESTMENTS a cookie-urilor.

    Puteți evita plasarea cookie-urilor prin configurarea browserului dvs. ca atare. Instrucțiuni despre cum se poate face acest lucru pot fi găsite aici:
    1. Internet Explorer: https://support.microsoft.com/en-gb/help/17442/windows-internet-explorer-delete-manage-cookies
    2. Microsoft Edge: http://windows.microsoft.com/en-gb/windows-10/edge-privacy-faq
    3. Chrome: https://support.google.com/chrome/answer/95647?hl=en
    4. Firefox: https://support.mozilla.org/en-US/kb/enable-and-disable-cookies-Site-ul
    5. Safari: https://support.apple.com/kb/PH21411?locale=nl_BE&viewlocale=en_US

    6. Cu toate acestea, interzicerea cookie-urilor atunci când vizitați Site-ul www.beeyondinvestments.md/com poate determina încetarea funcționării corecte a anumitor sau a tuturor funcțiilor Site-ului www.beeyondinvestments.md/com.
      1. Când vizitați site-ul, BEEYOND INVESTMENTS plasează un număr de cookie-uri. Cele mai multe date referitoare la aceste cookie-uri, plasarea și utilizarea acestora permit identificarea dvs., iar BEEYOND INVESTMENTS le utilizează pentru a obține o imagine asupra modului în care dvs. și alți vizitatori folosiți Site-ul www.beeyondinvestments.md/com prin colectarea de date statistice și de utilizare, care permit BEEYOND INVESTMENTS să ofere o experiență mai bună pe Site-ul www.beeyondinvestments.md/com.
      2. Puteți oricând să vă retrageți consimțământul cu utilizarea de către BEEYOND INVESTMENTS a cookie-urilor. Pentru a vă exersa acest drept, este suficient să ștergeți cookie-urile care au fost plasate pe dispozitiv. Pentru a face acest lucru, vi se cere să vă referiți la instrucțiunile corespunzătoare ale producătorului dvs. de browser, așa cum sunt enumerate mai sus.

      3. 3. DE CE PRELUCRĂM DATELE DUMNEAVOASTRĂ CU CARACTER PERSONAL?

        Noi prelucrăm datele dvs. personale prin cookie-uri în mai multe scopuri: pentru a îmbunătăți Site-ul nostru și experiențele și serviciile pe care le oferim; pentru a afișa reclame; să furnizăm informații unor terțe părți și să păstrăm experiențele web pe care le oferim, Site-ul nostru, pe dvs. și pe noi în siguranță.
        1. BEEYOND INVESTMENTS prelucrează datele dvs. personale pentru a vă oferi un conținut și anunțuri mai personalizate și pentru a efectua analize statistice, astfel încât să putem îmbunătăți Site-ul, reclamele, produsele și serviciile noastre sau să dezvoltăm noi produse și servicii.
        2. BEEYOND INVESTMENTS ar putea să prelucreze datele dvs. personale pentru a informa orice terță parte în contextul unei posibile fuziuni cu, achiziționarea / divizarea ori divizarea de către acea terță parte.
        3. BEEYOND INVESTMENTS ar putea să prelucreze datele dvs. personale pentru păstrarea intereselor legitime ale BEEYOND INVESTMENTS, ale partenerilor sau ale unei terțe părți, dacă și când înregistrarea dvs. sau utilizarea Site-ul www.beeyondinvestments.md/com poate fi considerată (a) o încălcare a oricăror condiții de utilizare aplicabile sau a drepturilor de proprietate intelectuală sau a oricărui alt drept al unei terțe părți; (b) o amenințare la adresa securității sau a integrității Site-ului www.beeyondinvestments.md/com; c) un pericol pentru Site-ul www.beeyondinvestments.md/com sau pentru oricare dintre noi sau pentru sistemele subsidiare ale subcontractanților din cauza virușilor, a cailor troieni, a spyware-ului, a malware-ului sau a oricărei alte forme de cod rău intenționat sau (d) obscenă, discriminatorie, rasistă, calomnioasă, hărțuitoare, vătămătoare sau nepotrivită ori ilegală în orice fel.
        4. Datele dvs. personale pot fi transferate din proprie noastră inițiativă către poliție sau autorități judiciare ca dovezi sau dacă există suspiciuni justificate privind un act ilegal sau o infracțiune săvârșită de dvs. prin înregistrarea dvs. cu sau prin utilizarea Site-ului www.beeyondinvestments.md/com.

        5. 4. CE FACE CA PRELUCRAREA DATELOR DVS. PERSONALE SĂ FIE LEGITIMĂ?

          Legea ne cere să precizăm exact baza juridică pe care o utilizăm pentru a prelucra datele dvs. personale. Putem prelua datele dvs. personale deoarece v-ați dat consimțământul în acest sens, deoarece legea ne obligă să facem acest lucru sau deoarece este în interesul nostru legitim sau al unui terț.
          1. Pentru prelucrarea datelor dvs. personale în scopurile descrise în clauzele 3.1 și 3.2 ale acestei Politici de Cookie, BEEYOND INVESTMENTS, în calitate de parte responsabilă, vă solicită consimțământul. BEEYOND INVESTMENTS obține consimțământul dvs. prin intermediul banner-ului cookie. Făcând clic afirmativ pe acest banner și continuând să utilizați Site-ul www.beeyondinvestments.md/com, recunoașteți că ați citit cu atenție această Politică de Cookie și că sunteți de acord cu aceasta fără rezerve.
          2. Prelucrarea datelor dvs. personale în scopurile descrise în clauza 3.3 a acestei Politici de Cookie este, de asemenea, necesară în scopul intereselor legitime ale BEEYOND INVESTMENTS, care sunt păstrarea Site-ului www.beeyondinvestments.md/com a Canalelor de Socializare Media, a produselor și serviciilor noastre în condiții de siguranță împotriva utilizării abuzive și a activității ilegale.
          3. Prelucrarea datelor dvs. personale în scopurile descrise în clauza 3.4 este necesară pentru a permite BEEYOND INVESTMENTS să își respecte obligațiile legale.

          4. 5. CINE PRIMEȘTE DATELE DVS. PERSONALE?

            Abordarea noastră generală este că nu împărtășim datele dvs. personale cu terțe părți, decât dacă vă dați acordul. Cu toate acestea, uneori este inevitabil ca terții să primească datele dvs. personale.
            1. BEEYOND INVESTMENTS se bazează pe operatori terțe părți pentru a vă pune la dispoziție Site-ul www.beeyondinvestments.md/com, precum și pentru a prelucra datele dvs. personale în numele nostru. Acești operatori terță parte au permisiunea de a procesa datele dvs. personale numai în numele BEEYOND INVESTMENTS, în baza unor instrucțiuni scrise exprese din partea BEEYOND INVESTMENTS. BEEYOND INVESTMENTS garantează că toți operatori terță parte sunt aleși cu atenția cuvenită, iar aceștia sunt obligați să respecte siguranța și integritatea datelor dvs. personale.
            2. BEEYOND INVESTMENTS nu transferă datele dvs. personale într-o manieră identificabilă vreunei terțe părți fără permisiunea dvs. explicită de a face acest lucru. BEEYOND INVESTMENTS ar putea transfera date anonime și/sau agregate către alte organizații care pot utiliza aceste date pentru a îmbunătăți produsele și serviciile, precum și pentru a adapta comercializarea, afișarea și vânzarea acestor bunuri și servicii.

            3. 6. CARE SUNT MĂSURILE DE GARANȚIE CU PRIVIRE LA DATELE DVS. PERSONALE?

              Nu vom procesa mai multe date personale decât avem nevoie pentru scopurile pe care le-am comunicat dumneavoastră. În plus, vom procesa datele dvs. personale atâta timp cât este necesar pentru a atinge scopurile pe care le-am comunicat dvs. sau până la momentul în care vă retrageți consimțământul pentru prelucrarea lor și nu există niciun alt motiv legal care să ne permită să continuăm procesarea datelor personale. De asemenea, garantăm păstrarea datelor dvs. personale în siguranță.
              1. BEEYOND INVESTMENTS face tot ce îi stă în putință pentru a procesa numai acele date personale care sunt necesare pentru atingerea scopurilor enumerate la articolul 3.
              2. Datele dvs. personale sunt procesate numai atâta timp cât este necesar pentru a atinge scopurile enumerate la articolul 3 al prezentei Politici de Cookie sau până la momentul în care vă retrageți consimțământul pentru prelucrarea acestora. Rețineți că retragerea consimțământului poate implica faptul că nu mai puteți utiliza întreaga sau o parte a Site-ului www.beeyondinvestments.md/com. BEEYOND INVESTMENTS va face neidentificabile datele dvs. personale atunci când acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile descrise în articolul 3, cu excepția cazului în care există:
                un interes major pentru BEEYOND INVESTMENTS, instituția dvs. financiară, furnizorul de servicii de plată sau orice altă terță parte în păstrarea în formă identificabilă a datelor dvs. personale;
                o obligație legală sau de reglementare sau o decizie judiciară sau administrativă care ne împiedică să le facem neidentificabile.
              3. BEEYOND INVESTMENTS va lua măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru a păstra datele dvs. personale protejate împotriva accesului neautorizat sau furtului, precum și a pierderii, manipulării sau distrugerii accidentale. Accesul personalului BEEYOND INVESTMENTS sau al operatorilor terți se vor întemeia doar pe necesitatea de a cunoaște și vor fi supuse unor obligații stricte de confidențialitate. Cu toate acestea, înțelegeți că siguranța și securitatea sunt obligații de diligență care nu pot fi niciodată garantate.

              4. 7. CARE SUNT DREPTURILE DVS. POTRIVIT ACESTEI POLITICI DE COOKIE?

                În calitate de persoană vizată, aveți mai multe drepturi în ceea ce privește prelucrarea datelor dvs. personale. Aceste drepturi sunt dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul de a retrage consimțământul dat mai devreme, dreptul la ștergere, dreptul de a se opune prelucrării datelor personale și dreptul pe care de a primi de la noi într-o structură utilizată în mod obișnuit și în format electronic toate datele personale pe care ni le-ați furnizat.
                Dacă doriți să depuneți o cerere pentru exercitarea unuia sau mai multor dintre drepturile enumerate mai sus, puteți trimite un e-mail la ______@beeyond
                1. Aveți dreptul să solicitați acces la toate datele personale pe care le prelucrează BEEYOND INVESTMENTS referitoare la dumneavoastră.
                2. Aveți dreptul să cereți ca, orice date cu caracter personal care vă aparțin, care sunt inexacte, să fie corectate gratuit. În cazul în care se depune o cerere de corectare, această cerere va fi însoțită de dovada naturii eronate a datelor pentru care se solicită corectarea.
                3. Aveți dreptul să retrageți consimțământul acordat anterior pentru prelucrarea datelor dvs. personale.
                4. Aveți dreptul să solicitați ștergerea datelor personale referitoare la dvs. dacă acestea nu mai sunt necesare în lumina scopurilor descrise în articolul 3 sau dacă vă retrageți consimțământul pentru prelucrarea acestora. Cu toate acestea, trebuie să rețineți că o solicitare de ștergere va fi evaluată de noi cu luarea în considerare a:
                  1. intereselor superioare ale noastre, ale instituției dvs. financiare, ale prestatorului de servicii de plată sau ale oricărei terțe părți;
                  2. obligațiilor legale sau de reglementare sau decizii administrative ori judiciare care ar putea interzice această ștergere.
                În locul ștergerii, puteți solicita, de asemenea, ca BEEYOND INVESTMENTS să limiteze prelucrarea datelor dvs. personale dacă și când: (a) contestați corectitudinea acestor date, (b) prelucrarea este ilegală sau (c) datele nu mai sunt necesare în scopul enumerate la articolul 3, dar aveți nevoie de ele pentru a vă apăra în procedurile judiciare.
                1. Aveți dreptul să vă opuneți prelucrării datelor cu caracter personal dacă puteți demonstra că există motive serioase și justificate legate de circumstanțele specifice care justifică o astfel de opoziție. Cu toate acestea, dacă prelucrarea intenționată se califică drept marketing direct, aveți dreptul să vă opuneți acestei prelucrări gratuit și fără nicio justificare.
                2. Aveți dreptul să primiți de la noi, într-un format structurat, utilizat în mod obișnuit și în format electronic, toate datele personale pe care ni le-ați furnizat.
                3. Dacă doriți să depuneți o cerere pentru exercitarea unuia sau mai multor dintre drepturile enumerate mai sus, puteți trimite un e-mail ______@beeyond.

PROCEDURI CE ȚIN DE EXAMINAREA ȘI SOLUȚIONAREA RECLAMAȚIILOR CLIENȚILOR
  1. Prezentele proceduri reglementează modul de examinare și soluționare a reclamațiilor clienților de către consultantul de investiții apărute în activitatea sa și sunt obligatorii pentru toți angajații care dețin certificate de calificare eliberate de CNPF.
  2. Consultantul de investiții duce evidența reclamațiilor din partea clienților săi.
  3. Toate petițiile/reclamațiile pot fi prezentate personal, prin curier, prin e-mail, ori expediate prin poștă la adresa consultantului de investiții și urmează a fi înregistrate în Registrul de corespondență. Petiția se depune pe suport de hârtie sau în formă electronică în limba română sau într-o altă limbă în conformitate cu legislația.
  4. Reclamația/petiția clientului trebuie să conțină următoarea informație: date informative despre reclamant, numele și prenumele reclamantului, adresa domiciliului, numărul de telefon, adresa de e-mail (dacă există), descrierea clară a subiectului reclamației/sesizării, data depunerii reclamației, semnătura persoanei care a înaintat reclamația/sesizarea.
  5. Petiția în formă electronică trebuie să corespundă cerințelor față de documentul electronic, precum și să conțină informații privind numele, prenumele, domiciliul și adresa electronică a petiționarului și alte date de contact.
  6. Petițiile ce conțin informații referitor la securitatea națională sau ordinea publică, se remit spre examinare organelor competente.
  7. În corespondența consultantului de investiții se înregistrează toate adresările clienților. Corespondența va conține: numărul de ordine, data adresării, numele și prenumele adresantului, conținutul (pe scurt).
  8. În scopul soluționării cât mai operative și eficiente a chestiunilor abordate în petiție, angajatul responsabil al consultantului de investiții poate invita petiționarul la sediul său, solicitând după caz explicații, comentarii și materiale suplimentare.
  9. Petițiile adresate repetat, care nu conțin argumente, date sau informații noi, nu se reexaminează, despre faptul dat urmând a fi informat în scris sau în formă electronică petiționarul. În situația în care o persoană adresează în aceeași perioadă de timp mai multe petiții cu același subiect, acestea se vor conexa, petiționarul urmând să primească un singur răspuns.
  10. Dacă după expedierea răspunsului parvine o nouă petiție cu același conținut sau care se referă la aceeași problemă, aceasta se atașează la petiția inițială, făcând-se mențiune că s-a răspuns și se informează petiționarul.
  11. În cazul în care o petiție este semnată de mai multe persoane fizice sau juridice, se va indica persoana căreia urmează să i se expedieze răspunsul. În absența acestei mențiuni, primul semnatar este considerat a fi petiționarul căruia urmează să-i fie expediat răspunsul.
  12. În cazul parvenirii unor petiții, textul cărora nu poate fi descifrat sau care nu conțin date suficiente pentru examinarea lor, în termen de 3 zile lucrătoare petiționarul va fi înștiințat despre acest fapt, solicitându-i-se concretizarea problemelor abordate.
  13. În cazul în care o petiție este adresată greșit, ea va fi remisă înapoi petiționarului în termen de 3 zile lucrătoare.
  14. În cazul în care prin petiție sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unui angajat al consultantului de investiții, aceasta nu poate fi examinată de persoana în cauză sau de către un subordonat al acesteia.
  15. Petițiile se examinează în termen maxim de 30 de zile, iar cele care nu necesită o studiere și examinare suplimentară – fără întârziere, sau în termen de 15 zile de la data înregistrării. Termenul de examinare a petiției curge din momentul înregistrării acesteia de către consultantului de investiții. Petițiile remise de CNPF se examinează în termen de cel mult 15 zile din momentul recepționării acestora, iar în cazul în care se va indica un alt termen acesta urmează să fie respectat.
  16. În cazuri deosebite termenul de examinare poate fi prelungit de către conducătorul consultantului de investiții cu cel mult o lună, fapt despre care este informat petiționarul. Petițiile, prin care se solicită o informație confidențială, se examinează în termenele stabilite în legislația privind accesul la informație.
  17. Rezultatul examinării se aduce obligatoriu la cunoștința petiționarului pe suport de hârtie, iar la solicitarea acestuia - în formă electronică, sau verbală, cu consemnările corespunzătoare în Registrul de corespondență.
  18. Angajatul consultantului de investiții va întreprinde măsuri de soluționare pe cale amiabilă a problemelor legate de calitatea serviciilor prestate de consultantului de investiții menționate în reclamațiile/sesizările primite de la clienți.
  19. Petițiile, răspunsurile la acestea și documentele cu privire la examinarea petițiilor se păstrează în dosare separate. Dosarele cu materialele examinării petițiilor se păstrează în birourile de serviciu, sau în încăperi amenajate special pentru arhivă, dotate cu mijloace adecvate de păstrare, pentru a preveni degradarea, distrugerea sau sustragerea documentelor.
  20. Consultantul de investiții trebuie să asigure confidențialitatea datelor care fac obiectul petiției, precum și a datelor cu caracter personal reglementate prin Legea nr. 133/2011 „Privind protecția datelor cu caracter personal”.
  21. Conducătorul consultantului de investiții este direct responsabil de buna organizare și desfășurare a activității de primire, examinare și rezolvare a petițiilor, precum și de legalitatea soluțiilor și comunicarea acestora în termen optim.
  22. Situațiile apărute în legătură cu organizarea și desfășurarea activităților în cadrul examinării petițiilor de către consultantului de investiții, neprevăzute de prezentul Regulament, vor fi soluționate în conformitate cu legislația în vigoare.
  23. Urmărirea respectării prezentei proceduri se pune în sarcina organului executiv.

Contact us